Cudi

Să povestim despre o ultimă frustrare, aia cu cărţile, revistele pe care dragii noştri educatori, învăţători, profesori ni le bagă pe gât. Restrângându-mă la exemplul personal, este vorba despre educatoarea piticei mele, graţie căreia, de când a început grădiniţa anul acesta, am adunat un vraf de reviste din topul naţional al publicaţiilor pentru preşcolari. Ori cel puţin aşa se autointitulează o parte dintre ele.
Totul a început cu „cartea generaţiei PRE”, la sugestia elegantă a doamnei educatoare. [ citeste mai departe ]

Grea întrebare. Dată naibii. E ca şi cum aş face publică harta ce indică traseul spre ditamai comoara. Şi zău, se pierde din farmec. Aşa că în locul drumului precis şi sigur, aleg să îmbârlig oarecum situaţia foarte simplu: rup harta în două, apoi în patru, apoi din nou în patru fiecare jumătate şi tot aşa, până obţin un puzzle minuţios, elucidabil doar de către minţile luminate. Păi da, cum altfel, comoara-i comoară, comoara-i a mea, comoara — doamnelor şi domnilor, sunt eu, eşti tu, aşa că merită tot efortul. Cred. Sper. La naiba, încă sper! [ citeste mai departe ]

Femeile de vârsta mea, fostele colege, prietenele, rudele etc. au cel mult un copil. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, doar două femei din cercul meu social au câte un copil. În sfera onlineului, unde contactele sunt însutite, proporţia e cam aceeaşi. Şi nu cunosc, chiar nu cunosc vreo familie, o femeie cu doi, trei copii. Citesc presă, articole, bloguri şi remarc o modă, un trend prin care se respinge ipostaza femeii cu copii – ăştia mici sunt gălăgioşi, alterează zenul existenţei ei, dăunează carierei, socializării, frumuseţii trupeşti. [ citeste mai departe ]

Când eram în clasa I, parcă, ne-a întrebat învăţătoarea ce vrem să “ne facem” când vom fi mari. Unii au răspuns doctor, alţii profesor, învăţător, astronaut, mă rog, nu mai ştiu exact ce au spus ei. Însă mi-a rămas întipărit în minte momentul răspunsului meu. Spus cu toată sinceritatea, cu jind şi mândrie. Vânzătoare la cofetărie. Ţin minte că învăţătoarea noastră dragă a făcut o scurtă pauză, n-a schiţat zâmbet şi nici nemulţumire, atâta doar, m-a privit lung şi a trecut la un alt copil. [ citeste mai departe ]

Elevii de zece de la BAC vor primi din partea statului câte 3000 de lei, potrivit unei hotărâri de Guvern aprobate recent. La nivel naţional peste 120 de elevi vor fi răsplătiţi financiar pentru performanţele marcate cu ocazia examenului de Bacalaureat 2013. O iniţiativă lăudabilă a Guvernului Ponta, care va costa statul mai mult de 360.000 lei.
E mult? E puţin? Anul trecut, elevii premiaţi la olimpiadele internaţionale erau răsplătiţi în bani astfel: 12.180 de lei pentru punctaj maxim şi premiul special pentru medalia de aur, premiul I – 9.430 de lei, premiul II – 8. [ citeste mai departe ]

După ce am bătut câţiva ani câmpii blogosferei am înţeles o chestie. Blogurile alea sensibile, care exploatează stări sufleteşti, care vorbesc despre iubire, despre disperare, despre suflet & company în modul cel mai brut (cei care-şi transpun în poezii emoţiile lasă pârghiii pentru a putea fi identificaţi) sunt 99%  anonime (pseudonime, avataruri care, la o minimă cercetare, nu duc înspre profilul real al autorului). Aş fi îndrăznit să spun că în unanimitate, dar am lăsat portiţa celor 1% deschisă ca să nu risc o polemică inutilă. [ citeste mai departe ]

The child is grown, the dream is gone.
…This is not how I am.


Ceva se tânguie acolo, ceva e putred şi doare. O singură lovitură puternică, sau poate mai multe, repetate, chiar în acelaşi loc. Iar locul e loc, e parte şi întregeşte, nu poate fi extras, nici extirpat, nici vindecat. Înainte nu era aşa. Înainte nu simţeam locul, ci întregul. Pe la vreo 10 ani am avut un déjà vu. Mă dădeam pe leagăn şi am simţit. Zile mai târziu m-am aşezat în aceeaşi poziţie şi-am încercat să simt din nou. Luni mai târziu am procedat la fel. [ citeste mai departe ]

O ştiţi pe profa de română ce a „predat” celebra lecţie de gramatică pe facebook, mesaj devenit viral şi însumând peste 2500 de likeuri? Chifan Ramona Elena. Remarcată peste noapte pentru iniţiativa lăudabilă, atitudine şi fler didactic. Poate aţi aflat, nu ştiu cum să vă zic, parcă îmi vine a plânge cu un ochi şi a râde cu altul, chestia e că profa a plagiat. Şi nu oricum, ci cu nesimţire.
În 28 mai 2013, Anca Ţenea publica pe pagina GENTLEMEN'S QUARTERLY articolul „Cui îi e frică de cratimă”. [ citeste mai departe ]

Locuind doar împreună cu fetiţa mea, televizorul a devenit un obiect aproape inutil (rulează doar pe programele de desene animate Boomerang şi Disney Junior). Nu mi-a fost foarte greu să mă îndepărtez de telecomandă şi lumea tot mai grotescă a ecranului, deşi am crescut, precum majoritatea, în anii când televizorul a fost parte integrantă din viaţa de familie. Se întâmplă, însă, aflată în vizită la alţii, să omor timp privind lumea de dincolo de ecran, axată obsesiv, din voinţa gazdei, pe canalele de ştiri naţionale. [ citeste mai departe ]

Dupã ce am nãscut, care naştere a fost naturalã şi uluitor de uşoarã, am început sã mã simt din ce în ce mai rãu. Trebuia sã urc un etaj pentru a ajunge în salonul piticei ca sã o alãptez; în doua zi dupã marele eveniment abia am reuşit sã urc treptele iar în a treia mã simţeam ca şi cum aş fi urcat Everestul. Nu puteam sã mã aşez pe scaun şi mã încãpãţânasem sã o alãptez sprijinitã de un perete, asistentele deducând din atitudinea verticalitãţii forţate cã sunt ok şi mã vait de aiurea, ca o mamã ipohondrã ce sunt. [ citeste mai departe ]