RSS Feed

Casa unui scriitor celebru

vezi toate articolele de
24 Apr 2010 la 19:50 14 comentarii 1457 vizualizari.

Amin Maalouf e un scriitor libanez care locuieste in Franta. Unul dintre cei mai mari scriitori in viata. E parerea altora, mai priceputi decat mine. Dupa ce am citit “Samarkand”, “Scarile Levantului”, “Stanca lui Tanios” si “Cruciadele vazute de arabi” m-am gandit sa vizitez Libanul. Si dupa ce l-am vizitat m-am si mutat aici.
Ideea sa pronesc intr-o excursie catre satul de bastina al lui Amin Maalouf ma cam chinuia din februarie anul trecut, cand am terminat “Stanca lui Tanios”, o monografie a satului natal al scriitorului, mascata de o poveste cu tradari, emiri si copii din flori. Am tot intrebat in stanga si in dreapta unde e satul cu pricina. Cu greu am reusit sa aflu ca de fapt e undeva dincolo de Bikfaya, cartierul general al Falangelor crestine. E un sat mic, pe varf de munte si in carte Amin Maalouf ii schimbase numele.

La fata locului, cateva case de piatra, o biserica maronita si cativa barbati care indeasa niste saci intr-un depozit.

“Bonjour.”

“Bonjourein.”

“Stiti cumva care e casa lui Amin Maalouf?”

“Pai uite e casa aia de peste drum.”

O cladire veche, de piatra galbena, construita pe la 1910. In curte nu e nimeni, dar 4 femei si o fetita stau pe fotolii pe terasa si se uita curioase la oaspeti.

“Ea e jurnalista si vrea sa vada casa. Ne primiti?,” intreaba Mark, prietenul care a sofat.

“Ahlan. Soyez bienvenus! Vous etes d’ou? Madame est la mere d’Amin. Il n’est pas ici,” explica  o doamna subtire, imbracata in negru.
Mama si surorile scriitorului imi povestesc ca tocmai au scapat de vreo 35 de musafiri. Atat le numara familia restransa. Fusese  un pranz de “ce mai faceti”. Doamnele nu mai locuiesc in Liban de prin ‘85, cand li s-a facut lehamite de razboiul civil si au plecat in Franta. Dar sunt de o luna in vacanta si au venit sa vada ce mai face casuta lor cea veche. Asa fac in fiecare an.

Una dintre surori imi povesteste cum armata siriana a pus stapanire pe casa in timpul razboiului civil si au cam distrus mobilierul vechi de vreun secol si jumatate. Si biblioteca a avut de suferit, spune mama, care se apropie de mine cu un platou cu frusecuri si halvitza. ( Am luat doua. Una o mai pastrez inca in frigider)

“Au fost multe spargeri, dupa ce Amin a inceput sa scrie. Au fost furate multe carti. Acum avem o biblioteca mica mica,” povesteste batrana in timp ce imi intinde platoul si ma indeamna sa mai iau o prajitura.

E o casa tipica pentru muntenii libanezi. Masiva, din piatra galbuie., cu balcon. Camerele sunt inalte, geamul din living da catre o vale in care se vad stancile care l-au inspirit sa scrie romanul. Dar era prea tarziu sa coboram. Soarele deja apune lasand in urma un portocaliu optimist.

“C’est super le peisage,” zice sora roscata  in timp ce imi arata drumul catre unul dintre balcoanele de la al doilea etaj.

O fetita blonda apare de nicaieri topaind.

“Maman, maman! J’ai dormi ici quand j’avais trois ans!”

“E fiica mea,” spune o femeie subtire, cu parul lung, negru care tocmai intra in holul imens de la etaj. “Eu sunt sora mai mica a lui Amin. De unde sunteti?”

Ii spun oarecum jenata ca sunt romanca. Am dezvoltat jena dupa mai multe discutii incepute cu amabilitate de doamne de inalta tinuta, dar care s-au terminat brusc cand mi-am declarat nationalitatea. “Romanian have a bad reputation here!”, mi-a explicat colegul Marwan de la IT in timp ce imi instala RAR-ul pe computer.
Dar doamna cu parul lung se bucura si negru imi zambeste cald. “Sotul meu a mers la scoala la Bucuresti. Vorbeste perfect romaneste.”

“Elle est roumaine, maman! Ce faci?”, topaie fetita blonda in jurul meu. ” Buna ziua!” imi zambeste si incearca sa mai gaseasca un cuvant romanesc. Dar nu-l gaseste si sare la altceva. “Tu parles l’espagnol aussi?”

Imi adun bruma pe care mi-o mai amintesc din facultate : “Si, hablo un poco. Como te llamas?” si simt cum rosesc. Le povestesc de cartile mele, de cum am venit in Liban si cum vreau sa il intalnesc pe Amin Maalouf.

“Pai el e la Paris. Cand vii la Paris, cauta-l. Cand o sa-i povestim de chestia asta n-o sa-i vina sa creada”, imi spune sora mai mica in timp ce pozez fericita ce-a mai ramas din biblioteca de familie.

Am plecat dupa o jumatate de ora. Amurgea in satul de pe varf de munte, peste casele mari, de piatra galbuie si peste biserica maronita.

PS. Povestea a mai fost publicata pe blogul personal, dar e unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am petrecut in Liban pana acum.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


Etichete: ,


14 comments
  • 1

    interesante povestirile tale de calatorie. salivez cind descrii preparate culinare.

  • 2

    ce-ar fi sa mergi in casa in care eminescu a scris luceafarul….nu stii unde l-a scris? nici eu….

  • 3

    “Una dintre surori îmi povestește cum armata siriana a pus stăpânire pe casa în timpul războiului civil și au cam distrus mobilierul vechi de vreun secol și jumătate. Si biblioteca a avut de suferit”.

    “Au fost multe spargeri, după ce Amin a început sa scrie. Au fost furate multe cărți. Acum avem o biblioteca mica mica.”

    Intr-un articol la fel acuzi Siria,de farde-legi aveți o obsesie fixa despre aceasta țară! Domnia voastră ați cerut cumva viza de intrare în aceasta țară și va refuzat? Si Laura Cernahoschi fosta angajata SRI actualmente jurnalista,scrie pe Voxpublica la fel domnia sa foarte revoltata la adresa acestei tari,ca vezi doamne reprezentanți acestei tari și-a permis sa-i refuze viza de intrare în Siria?? Eu cred ca în spatele tău este cineva care are o influenta malefica,nu poți sa acuzi o țară după “vorbe”.

  • 4

    Frumoasa povestea. Iar casa este de vis. Vad ca superi agentii de influenta sirieni. Sigur ca poporul sirian e ok, problema este cu regimul semidictatorial pe care il accepta. Libanul este ca o fata frumoasa dorita de toti baietii din cartier, chiar daca se cheama a lu’ Sirianu’ sau a lu’ Israelianu’. Vina libanezilor este asta, ca au o tara deosebita fata de tot ce este in jur.

    P.S. Tu care esti, plinuta in rosu care ne arata spatele formelor rubensiene? E de la كباب?

  • 5

    interesante povestirile tale de calatorie. salivez cind descrii preparate culinare.

  • 6

    ” Acum scriu despre politica interna a Libanului la NOW Lebanon , blogaresc si termin un master in relații internaționale cu specializare în rezoluția conflictelor la Beirut, după ani întregi petrecuți la Jurnalul Național, Antena3, Romantica TV și iar Antena3″.

    Va sa zică matale ai fost angajata lu Felix Motanu,e clar te pasionează lumea secreta,dar tot nu înțeleg ce ai cu Siria? Voi jurnaliști lui Felix Motanu sunteți “Tonomate” baga cineva bani și gata înjuri Siria? Coleg,cu Ciutacu,Badea etc….și lu Felix Motanu ia plăcut lumea secreta,CNSAS la deconspirat și la declarat informator al securități comuniste,avea angajament,nume de cod,rapoarte etc. Asa declara Felix Motanu “Am servit comunismu astăzi servesc capitalismu”. Bănuiesc ca dacă alte persoane ar introduce bani în “Tonomat” ai putea sa critici și demoniza o alta țară??

    Mare e Gradina Domnului! Bani ochi dracului!

  • 7

    ce-ar fi sa mergi in casa in care eminescu a scris luceafarul….nu stii unde l-a scris? nici eu….

  • 8

    #6 @Adam: acelasi cu… #2, cumva?…

  • 9

    @madam: nu stiu cine este adam si nu stiu de ce mi-a copiat textul fara sa-l citeze…cred ca nu are idei originale sau nu stie sa foloseasca repply-u’

  • 10

    8 @dorinteodor: si la mine a aparut #5 rick cu text identic cu #1! de-ale elecronicii, mde…

  • 11

    @ Orlando. Si sigur la la 11 septembrie extraterestii au fost mana in mana cu americanii, iar Voiculescu a fost mastermind. :) ))

    Nu, n-am cerut viza in Siria. N-a fost nevoie. Mi-au dat-o si singuri la granita. :) Traiesc intr-o tara care a fost sub ocupatie siriana timp de 30 de ani. E clar ca nimeni nu a fost fericit. Ca sa nu mai spun de niste politicieni asasinati. Libanezi vor avea mereu ceva contra Siriei. C’est la vie! Live with it.

  • 12

    @Anghel Da, la vremea aceea luasem vreo 10 kilograme bune. Nu stiu daca de la kebab, poate de la hummus. Intre timp a aparut Aikido in viata mea. :)

  • 13

    @dorinteodor Eminescu a scris Luceafarul dupa 1877, cand era la Bucuresti la Timpul. Casa in care a locuit e pe strada Covaci. :)

  • 14

    @homar shariff. Cred ca sunt cateva restaurante libaneze si la Bucuresti. :)

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala urmareste-i pagina de Twitter urmareste-i pagina de Facebook LinkedIn
30 de ani, jurnalist externist absolvent de FJSC
» citeste biografia

Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!